Dorința de a face sport și aparteneța la o comunitate deschisă sunt două dintre principalele motive pentru care Mihai Vlasea a început să se antreneze la The Box. Pe scurt, Mihai are treizeci de ani, lucrează la Accenture ca software developer, iar de anul acesta s-a înscris la master. La The Box se antrenează de aproape un an.
Before The Box
Mihai nu a avut o viață extrem de sportivă până să vină la The Box. A locuit în București câțiva ani, timp în care a practicat înotul: „Simțeam nevoia să fac sport, pentru că începeam să prind forme. În afară de înot, nu mai făceam și altceva.”
După terminarea Facultății de Automatică și Calculatoare, a reușit să se angajeze într-o corporație, însă această schimbare a avut si consecințe nefaste. Programul de muncă se desfășura la birou, iar statul pe scaun îi provoca dureri de spate.
Următorul pas important în viața sa a fost mutarea în Cluj. Aici a întâlnit persoanele care i-au canalizat activitatea sportivă: „La job am întâlnit niște colegi faini care m-au dus cu bicicleta, m-au dus la alergat și uite așa m-am apucat eu de sport. Unul dintre ei, Tudor, tot insista să merg la The Box: «Hai la sală cu noi că e foarte fain!» În perioada respectivă aveam probleme cu genunchiul, dar după ce mi-am făcut analizele și am aflat că nu e o problemă gravă, mi-am zis că nu mai am nicio scuză ca să refuz sau să amân.”
Înot a făcut în continuare. Acum practică într-o mai mică măsură, pentru că se duce la The Box de trei sau patru ori pe săptămână. Timpul îi este împărțit riguros între job și master, fapt pentru care practicarea altor sporturi este destul de rară.
Unpacking The Box
Primele antrenamente pe care le-a făcut la sală au fost cele de Strenght and Conditioning: „Cred că a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat. Am învățat mișcările corecte. Am început destul de reticent, oarecum, că mi-am zis «eu nu pot lucra cu greutăți că-mi voi deforma spatele».
Mihai merge și la HIIT, unde lucrează cu diverse greutăți, sub supravegherea antrenorului: „Vali ne tot dă, e foarte drăguț. La început, fac cu ceea ce îmi dă Vali, după care îți e rușine să schimbi toate greutățile primite, așa că o înlocuiești doar pe una dintre ele, de obicei pe cea mai grea. Însă rămân celelalte greutăți, care nu sunt nici ele de neglijat. ”
Punctul nevragic al lui Mihai, după cum declară vehement, sunt mâinile și forța lor. Își dorește cu ardoare să nu mai reprezinte o slăbiciune, așa că se antrenează constant: „Chiar de curând mi-a dat Vali greutăți de douăzeci de kilograme și a fost solicitant. Am făcut, până la urmă, cu șaisprezece kilograme. Poate aș fi schimbat de la șaisprezece la mai puțin, dar cum am primit douăzeci de kilograme la început, nu am mai scăzut.”
Cu Ciprian face personal training și are mare încredere în el. De-a lungul antrenamentelor a învățat să sesizeze diferențele dintre exercițiile executate corect și cele greșite. Știe să oprească atunci când i se pare că se îndreaptă în direcția nepotrivită: „Am pățit să nu mai pot ține greutățile în mână continuu timp de un minut, asta după ce mai făcusem și alte exerciții înainte. La a patra tură mă îndoiam de spate și mă opream că ne dădeam seama că am obosit și nu mai fac bine exercițiile.”
O săptămână obișnuită pentru Mihai arată astfel: luni, de la 7 dimineața, merge la Personal Training, marți și joi se duce la la HIIT de la 7 seara, iar sâmbătă, în prima parte a zilei, are Metcon. „Marți mai merg și dimineața în loc de seara, după cum pot.”
„The Stronger Me”
Pentru Mihai, „The Stronger Me” înseamnă să ajungi să te depășești tot timpul pe tine însuți: „Eu mereu am mini-obiective. Din fericire, chiar de curând am reușit să îmi depășesc niște piedici și am fost surprins de ceea ce pot să fac. Am reușit să fac prima mea tracțiune, în ideea în care nu am forță prea mare în mâini. Sunt mândru de asta. Probabil următorul țel ar fi să fac cinci. Chiar dacă fizic e greu, ar trebui să îți duci scopul la bun sfârșit. E nevoie și de o consecvență, pentru a nu te plafona. Cum l-ai dus la capăt, îți propui altul.”
O influență semnificativă asupra activității sportive o are comunitatea. Așa se face că majoritatea sportului pe care îl desfășoară Mihai se învârte în jurul The Box și în jurul colegilor săi de lucru, cei care l-au adus la sală: „Trebuie să recunosc că de abia aștept să merg la The Box. Sunt dependent de comunitatea de aici și cred că e unul din principalele motive pentru care îmi place atât de mult. Oricât de nervos aș fi, acolo merg cu zâmbetul pe buze. Este o supapă, dar nu doar pentru că fac sport. Este o supapă și datorită faptului că mă duc și văd oameni care îmi zâmbesc. Parcă trec în altă lume care mă binedispune.”
După ce a început să se antreneze la The Box, Mihai a continuat să alerge. Își mintește cu entuziasm că era în parc, alerga, iar o persoană pe care o cunoscuse la The Box, când l-a văzut, a strigat „Go, go!” și a bătut palma cu el. „Pentru mine a fost super! M-am simțit foarte motivat. Cred că a fost și prima oară când mi-am zis că oamenii de la sală sunt faini. Mi-a plăcut mult experiența.”
Provocarea „#Nosugaroctober” nu a fost prima încercare a lui Mihai de a abandona consumul de zahăr. Înainte de începerea unui stil de viață sănătos, media pe zi era de zece prăjituri, doi litri de suc carbogazos și o ciocolată. Mihai a simțit nevoia să își modifice alimentația zilnică, astfel că a început să înlocuiască toate produsele ce coțineau zahăr cu foarte multe fructe. Patru luni a durat regimul: „Țin minte că tremuram în magazin când vedeam dulciurile și sucurile. A fost infernal. Rezultatul a fost că nu mai puteam să beau mai mult de jumătate de litru de Pepsi pe zi sau să mănânc zece prăjituri, că-mi venea rău. Asta s-a întâmplat acum patru ani, iar de atunci încerc să repet anual regimul.”
Experiențele anterioare l-au făcut pe Mihai să depășească destul de ușor provocarea „No sugar October”. Rezultatul, și de această data, a fost pe măsura așteptărilor: „După ce n-am mai mâncat zahăr luna asta, iar nu simt nevoia să consum.”
Competiția Spartan
La Spartan, Mihai a concurat la Sprint, unde a avut parte de douăzeci și trei de probe, desfășurate pe o distanță de cinci kilometri. Și-a propus ca la concurs să termine în mai puțin de o oră. A reușit să scoată un timp de cincizeci și nouă de minute. Pe parcursul competiției a sesizat o evoluție a potențialului fizic și psihic: „Nu mă așteptam să pot trece de Monkey Bars. Brațele la mine sunt o mare slăbiciune. Credeam că voi claca la multe probe și m-am surprins când m-am urcat acolo și n-am avut nicio reticență. Am făcut una dintre problemele despre care am auzit de la mulți că a fost grea. Toate antrenametele pe care le-am făcut demonstrează că mi-am îmbunătățit atât condiția fizică, cât și pe cea psihică.
Nu i s-a părut greu. Doar una dintre probe a fost puțin mai dificilă, respectiv cea în care a trebuit să ridice o greutate legată cu o funie. „Trebuia să tragem de funie ca sa ridicăm greutatea. A fost cea mai provocatoare, însă nu am considerat-o grea. Una dintre probe, cea de rope climbing, nu am putut să o fac pentru că îmi alunecau foarte tare picioarele. Am încercat de câteva ori, însă am renunțat. Acum regret puțin, pentru că dacă aș fi dus până la capăt proba, m-aș fi simțit mai satisfăcut.”
Planuri de viitor
Mihai și-a propus să mai participle și la alte competiții în viitor, „dacă nu simte geunchiul”. I-ar plăcea să ia parte la un maraton ori un concurs de înot: „Mi-ar plăcea să aflu mai multe despre competiția Rockman Swimrun din Norvegia. Asta mi se pare cea mai tare chestie pe care aș putea să o fac.”
