Dornică de a participa la competiții sportive, echipa The Box s-a înscris la Winter Games, ce a avut loc la Satu Mare, în data de 14 decembrie. Unul dintre participanți a fost Ciprian Vasile Popa, care vine la The Box „dinainte să se usuce tencuiala pereților”, cum spune chiar el. Ciprian are patruzeci de ani, se preocupă de administrarea afacerilor și este pasionat de calculatoare.
Primele interacțiuni cu sportul
Pentru Ciprian, sportul constituie „o modalitate de a petrece timp de calitate”. Cu toate acestea, până acum trei ani, avea un stil de viață sedentar. „Acum, sportul e o parte importantă din activitățile pe care le am”.
La început, când s-a apucat de sport, de foarte multe ori a fost tentat să renunțe. I se părea imposibil ceea ce se întâmpla la sală: „Îmi era foarte greu. Nu m-am lăsat datorită unui prieten și coleg, totodată. El m-a introdus la acest gen de antrenamente. Despre Vio Prodan este vorba. Și el se antrenează la The Box. Mi-a zis prima dată: «Hai cu mine! O să vezi că nu se compară cu nimic din ce ai făcut până acum. Va fi greu, dar eu voi sta după tine». Aproape două luni, cât a fost impactul trezitului de dimineață pentru antrenamente, era greu. După m-am obișnuit și a devenit o rutină.”
De cele mai multe ori, Ciprian reușește să progreseze într-un timp relativ scurt. La fel s-a întâmplat și cu practicarea sportului. Îi place să își observe parcursul pe care îl are de la început și până în prezent. Însă pentru a-și analiza evoluția, este necesar „să rămâi consecvent în activitate, și consistent.” Cu alte cuvinte spus, trebuie să îți placă.
The Box – parte din programul zilnic
De luni până vineri, Ciprian vine dimineața la mișcare, unde se antrenează împreună cu un bun prieten, pe care l-a întâlnit în timp ce se antrena. Îl știa dinainte să vină la The box, iar atunci când s-a deschis sala, s-au mutat. După ce termină la sală, are de două sau de trei ori pe săptămână, muncă de teren, iar tot de atâtea ori are muncă de birou. Programul zilnic se încheie în jurul orelor 18-19.
De când se antrenează la The Box, Ciprian a constat că îi este destul de greu să decidă ce antrenamente prefer să execute: „În momentul în care tu faci un anumit tip de antrenament, când te uiți în jur, constați că poate ți s-ar potrivi altul, fie el de forță, de mobilitate sau de gimnastică. E un mix. Când faci exerciții de forță, ai vrea să ai mai multă mobilitate. Când faci exerciții de mobilitate, ai vrea să ai mai multe de gimnastică.”
La antrenamentele de forță, Ciprian crede că a evoluat mai mult, prin raportare la celelalte: „Îmi plac antrenamentele de forță. Aici am progresat și cel mai mult. Le-am încercat pe toate, pentru că antrenamentele au fost structurate de antrenorul nostrum, Bogdan Petrican, în funcție de preferințe, precum și de potențialul personal.”
Înscrieri și antrenamente
După ce s-a apucat de sport, Ciprian a început să participe la diverse competiții. Astfel, până în prezent, el a concurat la Transylvania Throwdown, atât la ediția din Cluj, cât și la cea din Odorheiul Secuiesc, la Uzina din București și la prima competiție internă organizată la The Box. Am mai alergat și la crosuri sau semi-maratoane: Crosul de Noapte, Maratonul Apuseni (la proba de 20-25 km), Spartan Race Brașov.
S-a antrenat cu două săptămâni și jumătate înainte de competiție. Nu i s-a părut suficient. „Mai tot timpul am fost luat prin surprindere, exact ca drumarii în mijlocul zăpezii. Trebuia să ne antrenăm cu o lună înainte, însă făceam un antrenament de forță ce dura șapte-opt săptămâni, pe care l-am început puțin mai târziu. Din acest motiv s-a și terminat puțin mai târziu, iar antrenamentul pentru concurs s-a decalat, de asemenea.”
Luând parte atât la The Box Throwdown, cât și la Winter Games, Ciprian a putut face o comparație între cele două: „La Satu Mare, nivelul a fost ridicat, dar față de Throwdown, cu o treaptă mai jos. La Throwdown, participanții au fost oameni foarte puternici. Competiția de la Satu Mare a fost puțin mai mică. Au fost probe de începători, de scalat și de RX. Au participat oameni din toate categoriile de vârstă.”
Și… Am ajuns la concurs
Ciprian a participat la categoria „scalat”. În cadrul competiției, au fost trei categorii distincte: începători, scalat și RX, fiecare divizată în trei probe. Lucrurile funcționau astfel: dacă te calificai în prima jumătate a participanților, după primele două probe de la fiecare categorie, treceai în a treia. „În cadrul categoriei unde am participat eu, au fost doisprezece înscriși. Probele au fost următoarele: thrustere, tracțiuni (prima probă) clean, row, cățărat pe sfoară (a doua probă), snatch, genuflexiuni cu bara deasupra capului și aruncatul unui sac de 55 kg peste o anumită înălțime (a treia probă). Eu am rămas în a doua jumătate de participanți. Robert Gergely, prietenul meu, a luat locul II."
Cea mai mare dificultate a constituit-o cățăratul pe sfoară. Motivele au fost următoarele: „a trebuit să mă cațăr foarte sus; una dintre sfori era mai moale și mai subțire. Și bineînțeles că pe aia am nimerit-o.” Ciprian mărturisește că i-a fost frică: „am urcat de două ori, iar a treia dată chiar simțeam că nu pot să prind bine de sfoară. Nu știu dacă aș fi făcut mai bine exercițiile dacă m-aș fi aflat la altă sfoară.”
Emoțiile au fost prezente până în momentul în care a început concursul. Cu toate acestea, lui Ciprian îi place să participe la competiții: „Mă distrez. Am zis că una dintre calități e că sunt vesel, și simpla participare pentru mine este o modalitate să mă destind.”
De la sală au mers cinci atleți. Dan, Dani și Bogdan au venit și ei. Cei de la The Box au fost pe podium la RX și Scalat. „Și la începători s-a înscris cineva de la noi, dar s-a accidentat înainte de participare. Însă sunt sigur că dacă putea concura, ar fi fost pe podium, dacă nu chiar locul I. ”
Competiția și comunitatea în sport
Pentru Ciprian, competiția reprezintă „un extemporal pentru nivelul la care ai ajuns cu pregătirea”. Mai mult decât atât, este și o parte foarte importantă ca să te detașezi de rutina mersului la sală. „Din fire, nu sunt o persoană competitivă, însă îi văd laturile pozitive. Competiția e bună, mai ales în sport. E o parte indispensabilă, pentru că nimeni nu face sport fără să aibă o motivație, mai ales sportivii care participă la concursuri. Toți cei care sunt dedicați sportului se gândesc în permanență la un loc pe podium. E un stimulant puternic pentru sportivi.”
Dacă ar fi să facem un inventar, există foarte multe sporturi individuale. În opinia lui Ciprian, comunitatea poate fi anulată de un ego al celor care vor să demonstreze propriul nivel celor din jur. „Există sporturi egoiste de-a dreptul. În ceea ce privește comunitatea de la The Box, participarea alături de persoane care îți sunt cunoscute, e o idee la care oamenii aderă. Se grupează la ideea respectivă și o urmează.”
Prin urmare, competițiile și comunitatea sunt două dintre componentele esențiale ale sportului. Ciprian a făcut cunoștință cu ele de ceva timp și le-a asimilat. Așadar, va veni în continuare la The Box să se antreneze în cadrul unei comunități, iar în ceea ce privește competițiile: „Probabil că voi participa la Spartan Race, dacă se va ține aici, la Cluj. Mi-a părut rău că nu am fost anul acesta. Și la alte competiții sportive, cu siguranță voi fi înscris.”
Comentarios