Updated: Aug 12, 2019
Un an si un singur obiectiv.
Mai stiti cum a fost cand ati invatat pentru Bac? In jurul acestui eveniment s-a invartit tot anul respectiv, sau ma rog, din iarna incolo. Bineinteles se mai intamplau chestii in jur, un eveniment, o vacanta, o seara in oras, dar in fundal tot timpul esti cu gandul la proba Romana?
Norvegienii cred ca au un tel clar si binedefinit din a-si transforma tara in cea mai civilizata din lume si le cam iese. A fost singura tara din care m-am intors acasa si nu mi-a mai placut…. In Norvegia, Thor organizatorul cursei, ne-a zis ca traseul trebuie sa ramana mai curat decat era inaintea cursei.
Dar pana la urma ce am cautat noi acolo?
Telul nostru pentru anul acesta a fost sa facem Rockman Norway SwimRun 2019.
Un swimrun este un concurs care imbina segmentele de alergat cu cele de inot intr-un mod continuu, fara zone de tranzitie, practic obligand concurentii sa duca cu ei intregul echipament pe toata lungimea probei. In traducere, inoti incaltat, alergi in neopren si nu ai voie sa lasi nimic in urma ta.
Rockman Norway conform barfelor din public este probabil cel mai greu eveniment de profil, datorita terenului foarte tehnic si a diferentei de nivel de 2500 m.
Proba se face in echipe de cate 2, iar atat pe parcusul alergarii cat si a inotului coechipierii nu a voie sa se distanteze unul de altul. De aceea, majoritatea se leaga intre ei cu o coarda pe parcusul inotului
Sunt 2 trasee la Rockman Norway unul lung, unde am participat noi si unul mai scurt unde au participat colegii Dorin si Ana.
Totul a inceput pentru noi in Octombrie, anul trecut, cand probabil dupa ce am iesit victoriosi din mare dupa un inot de 50-100m ne-am gandit cum ar fi sa ne inscriem la Rockman. Adevarul e ca dupa ce vezi video-ul de prezentare, e destul de greu sa rezisti tentatiei.
Am mers pe principiul, hai sa ne inscriem si vedem apoi cum facem si am mers mai departe. (nu are ce sa mearga prost.)
Zis si facut, asa ca din Ianuarie am inceput antrenamentele specifice de pregatire in sala si alergarile afara, iar mai apoi din martie inotul. Probabil aceste 7 luni de pregatire au fost cele mai constante din viata mea de atlet ‘wanna be’, 5-6 antrenamente pe saptamana care sa imbinau alergarea, inotul si cu elementele de forta si conditionare. In tot acest timp, antrenamentele fiind devreme tare, Viorel probabil ca a primit cel putin 1-2 mesaje pe saptamana cu “ajung in 5’” 😊.
Cumva, cumva au trecut lunile de pregatire si am ajuns in Norvegia.
Experienta a inceput cu un practice swim Joi dupamasa pe care eu l-am ratat, fiind inca pe drum, dar conform colegilor din echipa nu a fost foarte datator de sperante.
Totusi, am ras bine si am pornit cu optimism vineri dupamasa spre sedinta tehnica.. si probabil ca a fost ultima data cand am ras pana dupa cursa.
Aici am aflat ca aceasta cursa este organizata de o familie si in jur de 30 de voluntari. Am aflat mai multe despre Rockman si povestea lui ( http://www.rockmanswimrun.com/the-story-of-rockman-swimrun ).
Am fost energizati de video-ul de prezentare si am aflat ca melodiile care ne vor incuraja sunt: Fatboy Slim - Right here right now si Queen - We will rock you. Dupa ce ne-am energizat bine, a venit si ciocanul lui Thor, cu detaliile tehnice despre cursa..
Uitandu-ne in jur am obsevat ca nu prea avem pe cine sa intrecem a 2a zi, toti concurentii erau super fit si dupa tricourile de pe ei facusera curse importante inainte: Iron Man, Otillo swimrun sau alte ultra maratoane. Si poate mai presus de toate, am aflat de meduzele care ne asteapta la start 😊)
Asadar un pic timorati am mers la somn.
Sambata dimineata, ziua cea mare. Trezirea la 4:50, taxi la ferryboat si startul catre locatia cursei la 6:15.
In port inainte de plecare ne intalnim si cu fioroasele meduze care ne asteptau. Intre timp apare si Thor cu familia, zambitor si pus pe cai mari. Urmeaza 1h 30 de drum, in care continui sa urmaresc concurentii din jurul meu. Este o liniste mare in sala de mese a feribotului ceea ce nu poate decat sa insemne ca nu suntem singurii care avem emotii. Probabil toata lumea se gandeste la “Cat de rece este apa?” “Daca vor termina cursa?” sau “Cat de tare poate sa doara o intepatura de meduza?”
Intrebari destul de normale pentru cineva care nu a mai facut cursa, mai ales ca in ultimii ani doar 2/3 dintre participanti au si reusit sa o termine.
Se verifica echipamentele, in momentul in care facem stanga pe Lyseford. Incep sa apara muntii si in acelasi timp incepem sa realizam si noi ca probabil nu vom alerga atat de mult pe cat ne asteptam avand in vedere inaltimea lor.
Incet incet lumea incepe sa isi traga neoprenele pe ei, iesim pana afara, facem o poza cu Fjordul... in timp ce ferryboat-ul ajunge la start si lumea incepe sa apara pe puntea de unde va incepe totul. Toata lumea pare sa aiba un nod in gat, e liniste, desi se pare ca meduzele ne-au crutat si au ramas toate in portul din Stavanger.
Dintr-o data incepe muzica! We will rock you! Tare, se aude in tot fiordul.. In mintea mea “Shshhh – treziti meduzele” 😊, dar toata lumea bate ritmul, iar Thor anunta ca incepem intr-un minut. Intre timp incepe si Fat Boy Slim – Aici si acum e timpul nostru.
Ne uitam unul la altul si 3, 2, 1 sari….
Brrrrr. E rece si sarat! In cateva secunde ne dezmeticim si ii dam drumul. Ne intalnim cu Rockman care ne asteapta la prima cotitura, ne salutam din priviri si mergem mai departe. Simt cum imi ingheata fata si ca merg un pic haotic, dar stiu ca e doar o faza… in 5 min va fi mai cald. Apa care mi-a intrat in ochelari la saritura, nu ma ajuta deloc, dar totusi inaintam. Hai ca nu e asa rau, si meduzele fug din calea noastra. Iesim din apa.
Urmeaza cateva alergari mai scurte cu cateva sectiuni de inot prin lacurile montane si in cele din urma urcam spre Pulpit Rock, cred ca si Tomita Cruise a fost pe aici, altfel nu-mi explic cardurile de chinezi care fac poze la tot si la nimic.
Ajungem sus, e frumos, desi ceata nu ne ajuta. Din pacate e si cald, cer senin si 20 si ceva de grade cum nu se astepta nimeni. Soarele arde si supraincalzeste costumul de neopren. Acum inteleg cum s-a deshidratat unul din concurenti care a abandonat anul trecut.
Incerc sa beau cat mai multa apa din izvoare si manac de toate pe la punctele de hidratare. Totusi contrar cursului, pe cobaorarea de la Pulpit Rock incep sa am probleme mi-e greata si sunt ametit. Nu mai pot tine pasul cu Viorel. Incetinim si mergem pas cu pas, majoritatea echipelor ne depasesc pana la primul punct de control Brateli, unde ajungem cu 45 de min inainte de cut-off time. Singurele amintiri ramase de pe portiunea asta sunt modul “parintesc” in care Viorel mi-a cules afine. (David, stie :P )
Ajunsi la ponton, ne punem intrebarea daca merita/putem sa continuam, decidem impreuna ca incercam urmatorul inot (1600m) si vedem dupa ce facem.
In mod miraculous, inotul ma pune pe picioare, este revigorant si ies de acolo cu chef de cursa. Nu mai imi e rau si totul pare sa mearga spre bine. Ne intalnim pe traseu cu Thor care ne spune ca are incredere in noi si ca sigur vom termina. Urmeaza 7 km de urcare pe asfalt direct sub soare. Dupa primii 3, starea de greata si transpiratiile reci revin. Pierd din nou contactul cu Vio, dar reusim sa ajungem la al doilea cut off cu 20 de min inainte limit si mai avem o ora sa trecem fiordul. Sarim in apa, si din nou totul devine relaxant in ciuda valurilor si a curentilor care ne sunt impotriva. Facem trecerea in 40 de min (1700m) si suntem gata sa ne apucam de scari.
Intre timp ne intalnim si cu echipa de “support” din Romania, nu avem timp de povesti in 10 min trebuie sa punem piciorul pe prima scara. Sunt 4444 si ma intreb “Cat de greu poate sa fie? “, pui un picior in fata celuilalt si gata. Merg primele 1000… mai greut pana la 1500.. La 2000 am zis ca facem party… hai 2200. Simt ca trece o vesnicie pana acolo. Soarele bate direct pe noi, si iti simti fesierii si genunchi cu fiecare scara. Nu ma gandesc decat la sticla de Cola pe care Mihai o avea in mana… “De ce nu am luat-o?!”Continuam… 3000… 3500… 4000.. apare si ultima echipa din spatele nostru. Se apropie ma bantuie gandul ca nu ma pot lupta cu ei… 4444, dupa o ora si ceva. Mi-e rau, sunt dezhidratat si ma gandesc ca nu cred ca ajungem la final.
Urmeaza cateva inoturi scurte care nu mai au acelasi efect ca si inainte, ies din apa la fel de groggy ca si la intrare. Mai avem 1h-1h30 sa terminam cursa, mergem contra cronometru si nu pare sa mai fie nimic in rezervor.
Inainte de ultimul lac, unde ne intalnim cu “dragonul” din poveste, ne intersectam cu Dorin si Ana care sunt pe traseul scurt. Iau un gel de la Dorin, sarim in cea mai rece apa de pana acum (14 grade) si ii dam bataie.
Mai avem in jur de o ora cand pornim pe ultima portiune de 6 km. Suntem ultimii din cursa, toti din spatele nostru au ratat ultimele cut-off-uri si au fost descalificati. Alergam cu cel care inchide cursa, si miraculos,incepe sa mearga. Parca genunchi nu mai dor, fesierii nici ei, greata a trecut. Prindem viteza si incepem sa vedem echipele din fata. Reusim sa depasim 2 echipe si sa terminam cu zambetul pe buze.
Luam berea invingatorilor si ne bucuram de peisajul fiordului pana ajungem inapoi in Stavanger.
A fost cu siguranta cea mai grea cursa pe care am facut-o pana acum, simteam asta inca de pe la jumatate. Poate am sarit un pic calul cand am ales-o, ne-am gandit la asta inca de la sedinta tehnica. A fost greu dar am reusit. A meritat.
In general, am ramas placut surprins de cat de bine a fost organizata de doar o mana de oameni, cat de caldurosi au fost acestia si cum am gasit cam tot ce am avut nevoie punctele de alimentare. Toate astea desi a fost o cursa cu 100 de concurenti si doar 30 de organizatori..
Multumesc mult pentru sustinere Viorel, singur as fi renuntat de mult la cursa. Multumim Philgas si Coach Petrican pentru programul de pregatire si multumesc Ralu ca mi-ai suportat lunile astea.
A fost un drum lung de parcurs de la o viata sedentara pana aici, dar e doar o statie, drumul se pierde in zare.
Aa da! Vio: “Ajung in 5’”