• craciunelenaioana

Horia Tecău la The Box Barbell Club

Updated: Jul 31

Luna trecută am avut ocazia de a-l cunoaște pe Horia Tecău. În pauzele scurte dintre antrenamentele pe care le desfășura în sala noastră, am schimbat câteva cuvinte cu Horia: ne-a povestit despre evoluția carierei sale, obiectivele stabilite pe plan profesional, rezultatele obținute, depășirea propriilor limite și multe altele. Vă lăsăm pe voi să continuați lista.


„De mic visezi la obiective greu de atins”


Horia a început să joace tenis la 7 ani. L-a avut ca model pe tatăl său, care a făcut baschet: „El m-a încurajat să fac sport, sub orice formă. La început, mi-a plăcut că, prin sporturile pe care le practicam, puteam să mă joc.”


La 13 ani a luat decizia să urmeze programe de antrenament mult mai avansate decât cele pe care le făcuse până atunci. După câțiva ani, a început să conștientizeze că este atras de competiții.


A avut nevoie de susținerea antrenorilor, părinților și, nu în ultimul rând, a școlii. De ce a școlii? Pentru că nu putea fi prezent la toate orele. Antrenamentele, deplasările, competițiile nu țineau cont de orarul școlar. Deciziile erau greu de luat, mai ales când exista posibilitatea ca rezultatele să fie altele decât cele dorite: „De mic visezi la obiective greu de atins. Tu nu le vezi. Nu știi în totalitate ce presupun. Ți le dorești și începi să crezi în ele. Începi să te antrenezi, îți stabilești obiective pe termen lung sau scurt, care să te ducă unde îți dorești.”


Deși se antrena și pentru meciurile la dublu când era copil, dorința sa cea mare era să devină jucător la simplu: „Toți visam să ajungem la simplu. Cu toate acestea, mereu m-am descurcat mai bine la dublu. Dacă la simplu eram printre primii douăzeci din lume, la dublu eram campion național sau internațional. S-a putut observa că îmi plăcea mai mult să fim doi pe teren, ca să comunicăm, să colaborăm.”



Vârsta de 22 de ani i-a marcat cariera lui Horia, deoarece evenimentele petrecute în acea perioadă l-au ajutat să ia deciziile potrivite în privința viitorului său: „Călătoream mult singur. Nu mai aveam satisfacții pentru rezultatele obținute. Nu mai jucam la dublu. Participam doar la simplu. Atunci, la 22 de ani, am hotărât să nu mai perseverez într-o probă care nu mă împlinea, spre deosebire de jocul la dublu, la care renunțasem pentru a căuta gloria la simplu. Când am făcut alegerea să-mi canalizez atenția către jocul de dublu, am simțit o schimbare în stare, în plăcere, iar de acolo, imediat și în performanțe. Am simțit că am făcut alegerea bună pentru acel moment și asta am ales să fac mai departe.”


Disciplină, ambiție și muncă în echipă


Pentru Horia, sportul a avut un dublu beneficiu: s-a pregătit fizic pentru competiții și, totodată, și-a antrenat psihicul pentru a lua hotărârile optime contra cronometru: „Trebuie să îți asumi deciziile odată ce le-ai luat și să fii conștient că există și riscuri, nu doar avantaje. Am învățat să caut specialiștii potriviți pentru nevoile mele și să lucrez în echipă. În sport, este vorba și despre comunicare, răbdare, înțelegere, ambiție, voință. Nu totul se rezumă la condiția fizică.”


Pregătirea diferă în funcție de tipul meciului. La simplu, accentul cade, în special, pe modul în care ar putea jucătorul, de unul singur, să câștige competiția, în vreme ce la meciurile la dublu, toate deciziile sunt luate în funcție de echipă: „Mereu trebuie să ai grijă de partener – să îl calmezi, să îl motivezi. Obiectivele și gândurile trebuie sincronizate. Implică multă comunicare. Pe mine, unul, dinamica m-a cucerit. Am învățat cu partenerii mei să ne înțelegem din priviri sau dintr-un cuvânt, pentru că nu ai timp să te așezi pe bancă pentru a dezbate problema.”


Horia este de părere că un partener te ajută să te observi pe tine însuți. Punctele lui slabe sunt punctele slabe ale echipei. În acest caz, cel care observă minusurile, face tot posibilul să le acopere: „Încerc să umplu golurile, astfel încât echipa să fie la potențialul ei maxim. Așa au început să apară rezultatele. În echipă am învățat cel mai mult, cum de fapt, toți învățăm cel mai mult despre noi din cele mai apropiate relații pe care le avem. Dacă nu am încredere în partener, înseamnă că nu am încredere în mine. Dacă vreau mai mult de la partener, de fapt vreau mai mult de la mine. Ca să fiu un partener mai bun pentru Jules, trebuie să comunic mai eficient, să am mai multă încredere în mine, ca apoi să am în el, să-l motivez motivându-mă pe mine, să-l calmez fiind eu calm. Suntem o singură unitate acolo. Acesta este cel mai mare câștig într-o echipă de lungă durată: ajungi să te cunoști foarte bine. Dacă n-o fac, slăbiciunile mele ies la iveală. În acel caz, cu răbdare și fără panică, le adresăm.”


Depășirea propriilor limite


Depășirea propriilor bariere este un proces de lungă durată. Motivația la nivel psihologic, și implicit emoțional, este completată de antrenarea constantă a fizicului. Evoluția apare doar prin depășirea impedimentelor: „Nu îți dai seama decât dacă ajungi în punctul în care simți că nu mai poți și, totuși, continui. Trebuie să rămâi prezent în exercițiu, pentru a-ți mai da o șansă de a-ți crește nivelul de antrenament. Ai nevoie de o motivație mult mai mare pentru a efectua următorul set de exerciții: corpul te duce până la o limită, apoi, continui cu ajutorul minții, încurajându-te singur; dar în ultimă fază, ceea ce te face să ai o motivație mai mare este sufletul și dorința de a-ți atinge obiectivul propus. Eu mereu am avut motivația de a învăța, de a crește, de a experimenta mai mult, ca să pot oferi, la rândul meu, mai mult. Nu pot împărtăși din experiența mea dacă nu trec eu prin ea.”

Este benefic pentru oricine, indiferent de nivelul la care practică sport, să înțeleagă cele trei dimensiuni: fizică, mentală și sufletească. Horia consideră că nu toată lumea trebuie să se antreneze ca un sportiv profesionist, însă, pentru o creștere sănătoasă din toate punctele de vedere, ar fi indicat.


Educația și lupta contra sedentarismului


Cel mai bun mod de a convinge oamenii să se apuce de sport este de a le da libertatea să experimenteze singuri. Fiecare în parte trebuie să se convingă de faptul că se simte mult mai bine când face sport. Rezultatele nu vin pe moment: „Este mult mai important ca cel care practică să aibă o continuitate la un nivel mai redus de antrenament, decât să execute un antrenament cu un nivel ridicat o dată pe săptămână.”


În ultimii 20-25 de ani, competiția din sport a suferit modificări, după cum spune Horia: „Înainte, competiția era între sporturi. Școlile încercau să atragă cei mai buni copii. Acum, ne aflăm în competiție cu tehnologia – telefonul, calculatorul, televizorul. De acolo trebuie să iei copiii. Au o mulțime de distracții toxice. Iar un beneficiu imens al sportului este că te distrage de la tehnologia pe care n-o folosești constructiv. Educația este unul dintre factorii majori care influențează acest context. Lumea trebuie să trăiască prin mișcare, însă este necesar și să aibă oportunitatea de a o practica, astfel încât să nu să rămână doar la stadiu teoretic.”


Peste 20 de ani, Horia se vede făcând, în continuare, sport. Își dorește și să împărtășească experiențele pe care le-a acumulat de-a lungul carierei sale. I-ar plăcea să devină antrenor, pentru a putea îndruma copiii care vor să atingă performanța în tenis.


„Ne bucurăm că te-ai antrenat la The Box Barbell Club. Te mai așteptăm și cu altă ocazie!” - echipa The Box

213 views

© 2018-2020 by The Box Barbell Club